Pornit-ai săgeată spre slavă,
cu aripi de foc.
Deodată,
pământu-a simţit necuprinsul noroc
şi te-a smuls din înalt.
Văzduhul fierbea înfundat
când lavă ţi-a curs din motoare
şi moartea a-ntins braţe hâde,
cu gheare...
Sinistru mai râde
când farmece-ngână.
Pe trupul de lut e stăpână!
Din ghemul de flăcări răsar
scântei de-artificii şi jar,
scăldate-n culoare de sânge...
Simţi fierul cum plânge!
Doar sufletul scapă de rug.
În zboru-i, dureri nu-l ajung
şi bate la veşnica poartă
din lumea cealaltă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu