Eu vin spre tine

de Alexandra Dumitriu


Eu vin spre Tine, iarăşi de griji împovărat
Şi te privesc prin ochii-mi de suflet întristat;

M-apasă greul lumii, cu socoteli mărunte,
Ce îngrădesc visarea în motivări cărunte;
M-apasă simţăminte şi gânduri lăcrimate
Din ne-nţelegeri multe, din doruri picurate,

Din bănuieli fugare ce lasă-n urmă jar,
Plecându-mă-n ţărână, dar eu mă ridic iar.
Mă sprijin în speranţe şi iarăşi îndrăznesc
Să urc Golgota vie şi vise să-mpletesc.

Mi-e teamă câteodată de întâmplări ce vin
Să împlinescă-ntocmai al drumului destin;
Şi-mi pare crucea vieţii pe umeri că-i prea grea,
Când rătăcesc făclia iubirii pe-undeva.

În curgerea firească a timpului din noi,
Mă poticnesc adesea de mine, în noroi.
Din nou mă spăl cu lacrimi, iar din dureri adun
Puterea-nţelepciunii: din rău a face bun !

Incerc să nu pierd Calea ce duce către Tine,
Chiar de-s răniţi genunchii încrederii în mine.
Pe când socot că toate în bine-s potrivite,
Că netezit mi-e drumul, prin fapte şi cuvinte,

Adânc loveşte spinul cu vorbe otrăvit,
De mă opresc pe cale, gândind
Şi iar alerg spre Tine, de griji împovărat,
Ridic durerii ochii, să înţeleg ce-i dat;

Privirea Ta cea blândă îmi spune cam aşa ;
"de ce aştepţi răsplată pentru iubirea ta ?"


.